Feeds:
Posts
Comments

La inițiativa Institutului Național al PatrimoniuluiICOM RomâniaCentrului Național de Cercetare și Documentare în Domeniul Muzeologiei “Radu Florescu” și Asociației de Științe Etnologice din România, Ministerul Culturii, prin Domnul Secretar de Stat Radu Boroianu, a trimis recomandarea către muzeele naționale/regionale/județene ca în Noaptea Muzeelor (18 mai 2013) acestea să organizeze expoziții temporare, în colaborare cu muzeele/colecțiile din mediul rural (organizații muzeale publice – din cadrul școlilor, primăriilor și căminelor culturale – sau private). Această solicitare are un dublu scop:

- sprijinirea și promovarea patrimoniului muzeal rural;

- evitarea degradării pieselor din expoziția de bază a muzeului gazdă, ca urmare a unui număr foarte mare de vizitatori cu ocazia desfășurării Nopții muzeelor 2013.

Promovarea acestor muzee/colecții din mediul rural (prezentate amplu în evidența națională a instituțiilor muzeale http://ghidulmuzeelor.cimec.ro) reprezintă o necesitate pentru promovarea patrimoniului cultural, adesea păstrat în condiții improprii și prea puțin valorificat din punct de vedere muzeografic.

Mulțumiri deosebite adresăm Domnului Virgil Ștefan Nițulescu, presedinte ICOM și Doamnei Monica Dumitru, consilier al Directiei Patrimoniu Cultural – MC, pentru sprijinul oferit în realizarea acestui demers.

Această recomandare este apreciată și promovată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România(www.noapteamuzeelor.ro).

Persoana de contact: Aurelia Duțu, analist istoric în cadrul Institutului Național al Patrimoniului – Direcția Patrimoniul mobil (074.90.80.478/0724.57.04.51,aurelia@cimec.rohttp://muzee-rurale.cimec.ro/).

Acest post a fost publicat initial de CIMEC

În data de 16 martie 2013, la Muzeul Haşdeu din Câmpina, a avut loc evenimentul „B.P.Haşdeu In Memoriam-175 de ani de la naşterea savantului”. Prin bunăvoinţa doamnei director, dr. Jenica Tabacu, în cadrul acestei manifestări a avut loc vernisajul expoziţiei „Fascinaţia ochiului treaz” care a reunit pe simezele galeriei de la subsolul aşezământului cultural, patru plasticieni- Luminiţa Ciupitu, curatorul expoziţiei, Cârstina de la Studina, Cătălin Magdalinis, Vlad Dan Perianu.

 

Cele 18 lucrări expuse de Cârstina de la Studina s-au pliat foarte bine pe specificul evenimentului, fiind un protest împotriva uitării. Două dintre compoziţiile sale, „Ochiul divin”, un observator asupra lumii cu puterea de a conferi energii benefice şi „Ochiul sacru”, care atrage atenţia vizitatorului încă de la intrarea în expoziţie, sunt imagini relevante, continuatoare ale discursul vizual al tablourilor „Fantasme”, „Copacul albastru”, „Aurora boreală”. Compoziţia „Ihtis” este posesoarea unei încărcături simbolice impusă nu numai de terminologie, dar şi de semnul spiralei inserat aici de artist şi înţeles ca un reflex al eternităţii. Alături de acestea, peisajele psihedelice şi florile completează simeza. „Corpul astral al florii” dimineaţa şi „Energiile unei flori” noaptea se evidenţiază prin trimiterile făcute în sfera naturii terestre şi cosmice, fiind gândite de pictor în spiritul concepţiei sale asupra lumii. „Emisii astrale”, o lucrare de mici dimensiuni pe un fond ultramarine spre negru, cu pete de albastru cobalt şi discrete irizări de galben şi roşu, este flancată de „Noaptea de Sânziene” şi de „Ritualurile focului”. Lucrarea din urmă a fost realizată pe un fond gri-verzui, care sugerează fumul, fiind relaţionată cu Urlaria care a avut loc pe 17 martie, ziua imediat următoare expoziţiei.

Cârstina de la Studina şi-a aşezat compoziţiile astfel încât parcursul expunerii să fie înnobilat cu încărcătura simbolică impusă de evenimentul în care s-a integrat expoziţia. „Momentul Câmpina” completează biografia artistului, care cuprinde mai multe expoziţii personale deschise în Bucureşti, trei la Galeria Irecson şi una la Sala Dalles. ©Ana Amelia Dincă

 

Revista ‘Conservarea și restaurarea lucrărilor de for public’ (The Getty Conservation Institute), Recenzie de Drd. Irina Hasnaș Hubbard.

Newsletter-ul Institutului de restaurare Getty (The Getty Conservation Institute, pe scurt GCI) volumul 27, numărul 2, din toamna lui 2012 are ca temă  „Conservarea si restaurarea lucrărilor de for public. Din sumar spicuim: conservarea/ restaurarea operelor de artă contemporană, a celor din fibră de sticlă, a monumentelor; resurse bibliografice, noutăți; studiu de caz: „America tropical” pictură murală a artistului mexican José de Jesús Alfaro Siqueiros.

Articol principal este redactat de Ryka Smith McNally și Lillian Hsu: „Conservarea si restaurarea lucrărilor contemporane de for public” unde ele atrag atenția asupra noilor probleme cu care se confruntă specialiștii.

 Inainte artiștii lucrau pentru forurile publice în bronz, marmura, vitraliu. Azi artiștii sunt încurajați să experimenteze cu diferite materiale, descoperite odată cu avansarea tehnologiilor sau paralel cu ele; dar pe de altă parte se pune întrebarea cât de rezistentă este în timp, cât de durabilă (și nu e supusă distrugerii). Arta publică, sau arta în aer liber, sau de for public era rezultatul colaborării dintre artist și patron. Astăzi sunt incluse în acestă ecuație și publicul, administratorii, arhitecții, inginerii, urbaniștii, arhitecții peisagiști, constructorii și conservatorii/ restauratorii de opere de artă. A avea grijă de arta de for public, mai ales în mediu urban, este un lucru complicat, ca urmare a activității întâmplătoare sau dezordonate a publicului, a slabei securități, a schimbărilor climaterice, luminii ultraviolete, a poluării, dar și a accelerării tehnologiei, nu știm încotro și cu ce urmări.

In 1979 s-a înființat în MA, SUA Consiliul pentru Arte din Cambridge (CAC), pentru a realiza comenzi de opere de artă pentru spații publice. In 1996 s-a înființat programul de Restaurare și Conservare – tratament și mentenanță care urma să asigure buna păstrare a colecției, ajungând în prezent la 100 de lucrări de artă; în plus, analiza conservării din punct de vedere a fabricării (materiale, metode, buget), pentru a se stabili longevitatea lucrării. Scopul final era ca publicul să primească și să aprecieze arta!

Consiliul pentru Arte din Cambridge se ocupă de menținerea echilibrului dintre, pe de o parte, încurajarea exprimării opiniei și comentariilor publicului prin diferite expresii artistice (și nu numai) si, pe de altă parte, a exprimării respectului pentru spațiul public și privat și credința în responsabilitatea civică.

Autoarele pun accent pe importanța publicului în așa numitele public art și public spaces: spațiul public este crucial pentru viața civică pentru că acolo se onorează și se sărbătorește umanitatea și istoria noastră și pentru că răspunde schimbărilor culturale și politice. Rolul artei publice este să îmbogățească peisajul, să ne facă să ne punem întrebări, să ne hrănească imaginația. Conservatorii și restauratorii redefinesc continuu termenii de „permanent”, „schimbare”, „experiment” și fac acesta pentru dezvoltarea domeniului, dar și pentru public.

Intr-un alt articol Leslie Rainer se ocupă de studiu de caz:America Tropical” de David Alfaro Siqueiros, din Los Angeles – în 1932 – finalizată, apoi supusă distrugerii și autodistrugerii, în 1960 redescoperită, în 1990 GCI inițiază un proiect de restaurare/ conservare (analiza culorilor și ipsosului folosite de artist, curățire de vopsea, smolă și pete, consolidare, umplerea golurilor, minimă integrare) și un proiect de protecție pe termen lung și anume 10 ani după finalizarea restaurării (construirea unui acoperiș, a unei platforme și a unei stațiuni meteo și respectiv monitorizare) și de publicitate (construirea unui centru de informare cu expoziții interactive și educative despre viața artistului și activitatea sa politică, despre istoria lucrării, despre LA în anii ‘30 și statutul lui Siqueiros în acel oraș nord- american și în arta monumentală universală, dar și despre proiectul de conservare).

În urma campaniilor mai multor echipe succesive, timp de mai multe decenii până astăzi, concluzia a fost să se păstreze pictura originară, chiar cu cromatica și desenul slăbite în intensitate, pentru că ea deține autenticitatea mâinii artistului și mărturia tehnicii revoluționare folosită de artist și dezoltată ulterior în Mexico și America de Sud, dar și a istoriei picturii care a fost supusă unui proces de distrugere pentru subiectul ei revoluționar :  în loc de o reprezentare romantic- nostalgică, cu fructe care să cadă din copac (ca din cornul abundenței) în poala oamenilor, artistul a ales ca America Tropical să fie gestul său acuzator la adresa civilizației vestice uzurpatoare: o ruină maiașă cu figura centrală a unui băștinaș crucificat, deasupra căruia planează un vultur (nord-american), în timp ce alți doi băștinași mexicani țintesc asupra vulturului.

 Așadar a fost nevoie de o jumătate de secol pentru reabilitarea acestei lucrări de artă publică, care a supărat oficialitățile și cetățenii din vremea în care a fost creată. Generațiile succesive de specialiști (conservatori, restauratori, designeri de expoziții, urbaniști, istorici, etc.) care au susținut salvarea lucrării au vrut ca acestă operă artistică, socială și istorică să rămână generațiilor care vor veni.

 Adaug aici o adresă unde se află un text despre Siqueiros la LA , care vine în completarea activității mai sus menționate și care este probabil un rezultat al ei: expoziția „Censorship Defied” din 24 septembrie 2010 până la 9 ianuarie 2011. http://www.allartnews.com/autry-national-center-presents-siqueiros-in-la-censorship-defied/

Alt articol „Temporary Art?” se ocupă de lucrările de artă realizate dintr-un poliester (fibra de sticlă ranforsată din polister), numit GRP. Acest nou material a fost ales de către artiștii secolului 20 pentru calitățile sale: poate fi „modelat” ușor (artiștii își pot realiza singuri sculpturile – fără tunătoriile în bronz, spre exemplu), la dimensiuni mari, suportă multe culori și e rezistent în spațiile exterioare. Jean Dubuffet și Niki de Saint Phalle sunt dintre artiștii care au lucrat în acest material. Chiar dacă dur și rezistent, poliesterul este o altă provocare pentru conservatori și restauratori.

Concluziile la care ajung autoarele sunt: sculpturile din GRP tebuiesc curățate regulat și pe ele se aplică un strat protector;  când e necesară restaurarea – se păstrează aspectul originar dorit de artist, deci se intervine cu materialele potrivite spațiului exterior și nu neapărat cu materiale reversibile. Noile standarde în domeniu impun să se salveze identitatea lucrării și nu se păstreze materialele originale (standardele tradiționale nu se potrivesc sculpturilor in aer liber). Artiști, fundații artistice și fabricanți de pigmenți pot fi de mare ajutor în fabricarea, păstrarea sau livrarea materialelor și mostrelor de culori pentru viitoare reparații sau repictări (mai ales în condițiile în care marca unui produs dispare).

 Una din concluziile unui specialist de la capitolul Dialoguri este: „Arta în aer liber este parte din urbanism și parte din designul arealului în care ne mișcăm” (Ruri Yampolski).

http://www.getty.edu/conservation

Centrul Naţional de Cercetare şi Documentare în domeniul Muzeologiei ‘Radu Florescu’ se asociază demersului făcut de doamna dr. Ligia Fulga, directoarea Muzeului de etnografie din Braşov, pentru rezolvarea grabnică a situaţiei sediilor muzeale restituite.

Convinşi că există posibilităţi de a asigura deopotrivă dreptul de proprietate dar şi condiţii corecten de funcţionare a muzeelor publice din România, considerăm că se impun de urgenţă măsuri protective pe seama patrimoniului muzeal. Retrocedarea a peste 60 de sedii de muzee, restituirea sediilor unor muzee simbol – Bran şi Peleş -, aflarea pe rol a altor asemenea lucrări, aduc grave prejudicii de imagine şi de statut a instituţiilor care păstrează o însemnată parte a avuţiei naţionale.

Asemenea restituiri de proprietate – în cazul unor monumente istorice -  a pus statul la contribuţii substanţiale prin chirii exorbitante la clădiri întreţinute multe decenii şi restaurate prin substanţiale fonduri de stat, iar odată restituite asistăm la neglijarea conservării şi întreţinerii lor din partea noilor proprietari, deşi există prevederi legale în acest sens. Mai mult, statul a plătit şi plăteşte chirii mari (la Bran şi Peleş, peste 2 milioane $), în timp ce deţinătorii reclamă fonduri de restaurare.

În cazul multor monumente istorice, altele decât bisericile propriu-zise, proprietarii închiriază asemenea spaţii istorice dobândind venituri substanţiale fără a fi în nici un fel impozitaţi, ceea ce contravine direct intereselor societăţii.

Considerăm aşadar că iniţierea de către Parlament şi Guvern a unor măsuri rapide şi energice va fi singura cale corectă şi în măsură să asigure muzeelor şi patrimoniului lor statutul de instituţii care tezaurizează bunuri publice excepţionale, pe care le cercetează şi le valorifică în interesul întregii societăţi.

Prof.univ.dr. Ioan Opriş

Traian Brădean, un important desenator roman din a doua jumătate a secolulu XX în secvenţele unei călătorii iniţiatice

 Traian Brădean are un loc binemeritat în galeria artiştilor români din a doua jumătate a secolului XX. Apărută pe armătura desenului, picture sa este îndreptată spre filosofia omului simplu, ieşind victorioasă din pluralismul tendinţelor începutului de veac XXI şi aşezându-se de la sine printe reperele figurative de factură modernă ale artei româneşti.

Artistul se situează în ereditatea postciucurenciană, fiind privit din perspectivă istorică în ambianţa ultimei generaţii a maeştrilor din care mai fac parte Ion Sălişteanu, Aurel Nedel, Vasile Grigore, Elena Uţă Chelaru, Constantin Piliuţă, Rodica Lazăr, Marius Cilievici, Iacob Lazăr, Vasile Celmare, Angela Popa Brădean., Viorel Mărginean, Virgil Almăşanu etc.

Plasticianul s-a aflat în plină forţă creatoare până în ultima clipă, iar noi suntem în faţa unei opere care nu s-a încheiat, fascinându-ne din ce în ce mai mult prin desenul care descrie forma, în dorinţa de disciplinare a compoziţiei pictate născută din culori puţine, esenţiale, opţiune menţinută pe parcursul cristalizării treptate a personalităţii artistice.

Desenator de mare talent, coborând din latura europeană a fenomenului, prin atenţia de care a dat dovadă în studierea desenelor lui Michelangelo Buonarroti, Albrecht Dürer şi Rembrandt van Rijn, în fenomenul românesc fiind continuator al unor nume ilustre ale domeniului, precum Theodor Pallady şi Camil Ressu, vocaţia artistului pentru simplitatea monumentală şi rigorism concurează cu voinţa de a rămâne în interiorul limbajului propriu, opera sa detaşându-se de generaţia din care face parte prin tipul de identitate creatoare asumată rezultată din demersul antropologic şi din latura eminamente umanistă a viziunii. Cele două coordonate ale opţiunii plastice, cea de desenator şi cea de pictor, nu trebuie private doar din punct de vedere al imaginii cu efect agreabil ochiului, ci necesită o disecare dincolo de raţionalitatea intimă care se stabileşte între structura senzitivă a artistului şi transpunerea echilibrată a lumii microcomice din Banat. Acest discurs vizual parcurge drumul unei opere vaste, de la percepţia energetică a naturii lucrurilor explicit evocate, până la eliptic şi detaliu, în desen. În pictură, nu de puţine ori elementele concrete traversează un drum contradictoriu, în sensul că în deliberarea căutărilor formale intervin succesiv trimiteri spre o artă de factura unui modernism revigorat pe linia Pallady-Ciucurencu, ce persistă în dorinţa artistului de a păstra anumite precepte de rigurozitate, dar avem de-a face şi cu o latură de postmodernism în ceea ce priveşte reevaluarea liniei şi culorii între aceleaşi limite ale raţionalului. Acest din urmă aspect este vizibil nu doar în păstrarea tehnicilor tradiţionale şi deopotrivă a stilizării, ci ţine inclusive de atitudinea pe care pictorul o are faţă de actul artistic prin distribuirea luminii şi abordarea elementelor de limbaj plastic după principii compoziţionale, a implicării unei cromatici personale dominată pe de o parte de ocru, alb, verde, albastru, iar alteori de eclerajul excesiv, care cucereşte ochiul. De la pensulaţii fluide şi strălucitoare asemănătoare vitraliilor, până la opacitatea griurilor colorate, de la esenţa spiritului la sinteza stilistică, de la materialitate la aplatizarea materiei cromatice şi de la academismul însuşit la cotele sale maxime prin desen, până la sugestiile ce apar aievea în ceaşca de cafea, lucrările sale au o raportare tacită la ceea ce înseamnă filiaţia şcoilii româneşti  de pictură, în direcţia reevaluării formei şi solidităţii conferită acesteia de consistenţa materiei picturale  în peisaj, natură statică şi portret, impactul cromatic de factură ciucurenciană sesizându-se în formularea subiectului plastic, însă cu menţiunea că Traian Brădean a căutat să se detaşeze, transformându-şi investigaţiile din sfera limbajului vizual experimentat prin rapelul la tradiţia creată de maestrul său, în preţioase repere pentru elaborarea unui autentic sistem stilistic, vizibil în primul rând în desen, apoi în culoarea care cunoaşte de-a lungul anilor transformări osmotice.

Plasticianul a abordat şi arta monumentală, mozaicul parietal de la Suceava dezvelit în toamna anului 1983 a decorat hala principală a fostei Întreprinderi de Utilaje şi Piese de Schimb, fiind realizat în acelaşi stil inconfundabil.

Traian Brădean este un nume de referinţă şi în pictură, chiar dacă crochiurile, schiţele şi studiile ni-l recomandă ca fiind cel mai important desenator roman din a doua jumătate a secolului al XX-lea, depăşind rigorile academismului prin capacitatea de suprindere sintetică a modelului în notaţii de o clipă realizate cu siguranţă şi mare uşurinţă a execuţiei sau într-o cercetare analitică prin intermediul căreia evocă naturaleţea atitudinii personajelor, căutând întotdeauna nu numai idealitatea anatomică a corpului printr-o conturare gestuală cu ajutorul liniei, ci şi noi modalităţi de expresivizare a formei, la fel ca în portrete unde ne demonstrează că diversitatea caracterelor umane este nelimitată.

Ana Amelia Dincă, Critic de artă  

  Sculptorul Adrian Pîrvu sau omul când tace comunică mai bine cu Dumnezeu

 Corpul uman, cu valorile sale expresive şi suferinţa, care reduce omul la tăcere, au constituit o preocupare constantă în toate epocile artistice,  context în care, în căutările sale, sculptorul Adrian Pîrvu, în mod deliberat, se opreşte asupra unui segment ideatic îndemnându-ne la un moment de meditaţie asupra existenţei. Este sufletul omului, conştient sau subconştient, condiţia unei preocupări perpetue? Răspunsul este afirmativ în cazul viziunii sale ale cărei precepte artistice sunt legate indisolubil de materie şi spirit, de formă şi simbol, de vizibil şi invizibil, referinţa artistului la sacrificiul suprem având valabilitate într-o vastă arie culturală ce cuprinde spaţiul creştin în totalitatea sa. Caracterul religios al demersului plastic propus trebuie înţeles în raport cu Iisus, dar şi în legătură cu omul care atunci când tace şi suferă este mai aproape de Dumnezeu.

Monumentele pe această temă sunt relaţionate de plastician cu axiomele clasice în ceea ce priveşte compoziţia sculpturală care devine modernă prin trecerea de la logic şi echilibru la sinteza ansamblului desfăşurată în sfera figurativului interpretat, pentru că Adrian Pîrvu este un raţional atunci când este vorba de posibilităţile expresive ale formei.

Discursul vizual este coerent tematic şi unitar stilistic. „Jertfă”, „Ascensiune”, „Captivitate”, „Stare”, „Pierdut”, „Încătuşare”, „Sacrificiu”, „Mecanism infernal”, create în cadrul simpozioanelor internaţionale sau naţionale, sunt lucrări monumentale unde planurile şi contorsiunile materialelor aşează eul creator în acord deplin cu sufletul aflat dincoace de vizibil, dinlăuntrul său eteric suprapunându-se materiei corporale.

Forma este principiul fundamental al artei lui Adrian Pârvu. Intersectarea unor volume diferite conţinând drepte, unghiuri, rotunjimi, goluri şi materialităţi -marmură, granit, lemn-, insistenţa asupra fluidizării şi efilării materiei sculpturale, tendinţa elansării pe verticală, decopertarea resurselor în scopul unei mai bune vizibilităţi a ideii, concordă cu referinţa la valorile monumentalităţii, punct de climax al artei sale, un element de forţă şi un  atribut al tensiunii prin care plasticianul intuieşte analogia dintre doi termeni

opuşi, care ne spun că fiinţa este şi eternă şi trecătoare. Sculpturile publice sunt spectaculoase prin tratarea formei, expresive prin efectele de suprafaţă sau prin polisare, lăsând în urmă structura rece şi greoaie a materialului.

Pe de o parte, sugestia unei geometrii riguroase evocând limitele existenţiale ale fiinţei fizice şi spiritul la ieşirea din levitaţie, omul istovit sau mielul mistic purtat ca o cruce, pe de alta, interpretarea formei în maniera  modernă recurentă, care îi conferă volumului când masivitate, când o tendinţă de hieratizare condusă până la efectele grafismului bizantin, sunt, în câteva rânduri, direcţia preocupărilor lui Adrian Pîrvu care, alături de plastica monumentală, este şi creatorul unor portrete de evocare, sculpturi ce întregesc sfera preocupărilor tematice ale artistului. „Seghei Esenin”, bust din bronz, Tulcea, 2011; „Filipas”, bustul din marmură al fostului rector al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti, 2003, Bucureşti; „Ion Popa”, bustul din marmură al membrului fondator al Companiei „Artri”, 2012, Baia Mare; Chipurile evocate sunt sobre uneori, aşa cum o cere prestanţa profesională a modelului  ori, în alte momente de inspiraţie, lasă să se întrevadă o trăire senină, o relevare a lumii interioare a personajului reprezentat.

 Ana Amelia Dincă, Critic de artă

ameliadinca@yahoo.com

Proiectul cultural COLECŢIILE MUZEALE RURALE ÎNTRE REALITATE ŞI ASPIRAŢII II, finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional , se va desfăşura în perioada august – noiembrie 2012, în Bucureşti.
Proiectul este destinat protejării şi promovării patrimoniului cultural local (patrimoniul muzeal, monumente şi tradiţii populare) şi se adresează custozilor muzeelor/colecţiilor muzeale din mediul rural (acestea pot fi muzee private sau în cadrul şcolilor, căminelor culturale şi primăriilor).

Activităţi desfăşurate:

- sesiuni de formare, organizate pentru două grupuri de participanţi (12 persoane/grup) se vor desfăşura timp de 3 zile, în perioada 30 octombrie-1 noiembrie şi 2-4 noiembrie 2012.
Se va asigura suportul de cunoştinţe şi abilităţi necesare pentru organizarea şi protejarea colecţiilor, precum şi promovarea patrimoniului cultural.
- masa rotundă Colecţiile muzeale între realitate şi aspiraţii (1 noiembrie 2012), va oferi un spaţiu de dialog privind protejarea şi promovarea patrimoniului cultural, precum şi posibilitatea de a realiza noi colaborări între specialiştii din muzee şi universităţi; custozii colecţiilor rurale; profesorii; persoane implicate în arii de interes pentru patrimoniul muzeal sau activităţi de educaţie muzeală; reprezentanţi ai administraţiei centrale
- cartea Ghid de bune practici în protejarea şi promovarea patrimoniului cultural rural (va fi accesibilă şi pe pagina proiectului )
Cartea nu va cuprinde doar materialul de instruire aferent celor 3 zile, ci si alte materiale de documentare cu aceasi tematica sau cu informatii complementare, care vor oferi un suport real si practic pentru activitatea curenta din micile colectii muzeale.
Parteneri:
Institutul Naţional al Patrimoniului (http://www.cimec.ro/ghid-muzee-rurale/ )
Reţeaua Colecţiilor şi Muzeelor Etnografice Săteşti Particulare din România (RECOMESPAR)
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.