Feeds:
Posts
Comments

Archive for the ‘Expozitii’ Category

Simpozionul. Spectacolul glazurilor, al gresiilor şi porţelanului, al ceramicii structurale şi al argilei înroşite la 1 000˚ C a putut fi urmărit la ediţia a IV-a a Salonului Naţional de Ceramică „Costel Badea”, al cărui vernisaj a avut loc joi, 3 octombrie, 2013, la Galeria de Artă ”Ion Nicodim” din cadrul Pavilionului Expoziţional Mamaia. Evenimentul a fost organizat de Filiala Constanţa 1 a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi a reunit câţiva plasticieni de forţă pentru care materia primordială a  lutului constituie modalitatea de a se raporta la existenţă nu numai prin descendenţa lor omenească din legenda biblică, dar şi ca aluzie la o tradiţie de mii de ani care a fost reevaluată din perspectiva formei sculpturale de Costel Badea, întemeietorul ceramicii moderne româneşti, al cărui nume stă mărturie pentru ceea ce înseamnă astăzi viziunea sculpturală asupra prelucrării  materialului ceramic.      (more…)

Advertisements

Read Full Post »

La zece ani de la dispariția celui care a îndrumat și a condus cu
competență rețeaua muzeală, a arheologului identificat cu cetatea Capidava,
ca și a profesorului îndrăgit de numeroșii săi studenți și doctoranzi,
Muzeul Național de Istorie a României din Calea Victoriei nr.12,
inaugurează la 26 septembrie 2013, ora 13.30, expoziția temporară ce îi
este dedicată – „Radu Florescu – viața și opera”. Vor evoca personalitatea
învățatului: Secretar de stat Radu Boroianu, Acad. Răzvan Theodorescu, dr.
Doina Păuleanu, dr. Crișan Mușețeanu. Vernisajul va fi urmat de un recital
susţinut de Loredana Streche (nai) și Tudor Niculescu-Mizil (chitară
clasică). *

Radu Florescu (1931 – 2003) constituie pentru cultura contemporană din
România o importantă referință. Arheolog, istoric de artă, profesor și
muzeolog de largă cuprindere, învățatul a promovat de-a lungul carierei de
peste cinci decenii, idei și lucrări referențiale pentru modernizarea
cercetării arheologice, a muzeografiei și formelor de valorificare a
patrimoniului cultural național.

Vizionar și totodată modern în conceptele sale, racordat la mișcarea
muzeografică performantă, Radu Florescu a ocupat importante poziții în
ierarhia instituțiilor specializate, inclusiv aceea de președinte-fondator
al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor, de președinte al
Comitetului național ICOM și Director general al Muzeului Național de
Istorie a României. În aceste ipostaze s-a remarcat cu prisosință prin
vaste și solide cunoștințe de specialitate și printr-o cultură de excepție,
ca și prin energie și o deosebită pasiune.

Centrul National de Cercetare si Documentare in Domeniul Muzeologiei ‘Radu Florescu’

Expoziţia este deschisă la Muzeul Naţional de Istorie a
României în perioada 26 septembrie – 1 decembrie 2013.

Read Full Post »

Read Full Post »

Pe 3 aprilie 2013, la Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea” s-a deschis Salonul de Primăvară al Filialei U.A.P. Slobozia-Ialomiţa

Se împlinesc aproape 20 de ani de când  Tache Nicolae consemna la gazetă un eveniment expoziţional ce reunea artiştii plastici din Ialomiţa. Era în anul 1994 când Nicolae Croitoru şi Mircea Nistorescu, Maria Unţanu şi Liliana Ionescu, Maria Ionescu şi Dan Stăneasă, Gheorghe Petre şi Viorica Petre, Vasile Aionesei şi Alexandra Meiloiu, -ca să păstrăm ordinea enumerării, aşa cum a făcut-o atunci ziaristul în Tribuna Ialomiţei-, alcătuiau grupul al căror lucrări constituau obiectul „Salonului de toamnă”. Chiar dacă acum este primăvară, am îndrăznit să fac această referire pentru că, pe parcursul celor două decenii, artiştii plastici ialomiţeni au rămas o forţă în fenomenul cultural al zonei nu numai prin număr,  ci şi prin valoarea estetică a lucrărilor aduse în faţa publicului. În data de 3 aprilie va debuta Salonul de Primăvară al Filialei U.A.P. Slobozia-Ialomiţa. La actualul salon expun 21 de artişti plastici , unii având cariere de remarcat, ceilalţi aflaţi la început de drum. (more…)

Read Full Post »

La inițiativa Institutului Național al PatrimoniuluiICOM RomâniaCentrului Național de Cercetare și Documentare în Domeniul Muzeologiei “Radu Florescu” și Asociației de Științe Etnologice din România, Ministerul Culturii, prin Domnul Secretar de Stat Radu Boroianu, a trimis recomandarea către muzeele naționale/regionale/județene ca în Noaptea Muzeelor (18 mai 2013) acestea să organizeze expoziții temporare, în colaborare cu muzeele/colecțiile din mediul rural (organizații muzeale publice – din cadrul școlilor, primăriilor și căminelor culturale – sau private). Această solicitare are un dublu scop:

– sprijinirea și promovarea patrimoniului muzeal rural;

– evitarea degradării pieselor din expoziția de bază a muzeului gazdă, ca urmare a unui număr foarte mare de vizitatori cu ocazia desfășurării Nopții muzeelor 2013.

Promovarea acestor muzee/colecții din mediul rural (prezentate amplu în evidența națională a instituțiilor muzeale http://ghidulmuzeelor.cimec.ro) reprezintă o necesitate pentru promovarea patrimoniului cultural, adesea păstrat în condiții improprii și prea puțin valorificat din punct de vedere muzeografic.

Mulțumiri deosebite adresăm Domnului Virgil Ștefan Nițulescu, presedinte ICOM și Doamnei Monica Dumitru, consilier al Directiei Patrimoniu Cultural – MC, pentru sprijinul oferit în realizarea acestui demers.

Această recomandare este apreciată și promovată de Rețeaua Națională a Muzeelor din România(www.noapteamuzeelor.ro).

Persoana de contact: Aurelia Duțu, analist istoric în cadrul Institutului Național al Patrimoniului – Direcția Patrimoniul mobil (074.90.80.478/0724.57.04.51,aurelia@cimec.rohttp://muzee-rurale.cimec.ro/).

Acest post a fost publicat initial de CIMEC

Read Full Post »

Joi 6 septembrie ora 13 sunteti invitati la vernisajul expozitiei “90 de ani de la Incoronarea de la Alba-Iulia” la MNIR (Calea Victoriei 12).

Read Full Post »

The National History Museum of Romania. “Bessarabia 1812-1947. People, places, frontiers”

The exhibition commemorates two hundred years since the annexation by the Russian Empire of the eastern half of the old principality of Moldavia. The event is produced in partnership with the Romanian Cultural Institute and can be viewed until the end of June2012. Aversion of this exhibition will also be opened in Chisinau and in several other towns in the Republic Moldova.

Two centuries ago, on 16 (Julian style)/ 28 May1812, inBucharest, at the Manuc’s Inn, representatives of the Russian and the Ottoman empires signed a treaty that ended the Russian – Turkish war of 1806 – ‘12, which resulted in the annexation of Bessarabia by the Tsarist Empire. The exhibition brings in premiere together old maps, documents, images and publications, which detail the diplomatic milestones and detail the often dramatic evolution of the frontiers and society of that province. The main topics presented are: historical map of Bessarabia before and after 1812, the annexation by the Russian Empire through the Treaty of Bucharest of 1812, recovery of southern Bessarabia after the Crimean War, following the decisions of the Congress of Paris (1856), loss of Southern Bessarabia through the stipulations of the Congress of Berlin (1878), which followed the Russian-Romanian-Turkish war, union of Bessarabia with Romania (1918), the recognition of that union by the Allied Powers (1920), Bessarabia between the wars, Soviet occupation of 1940, following the Molotov – Ribbentrop Pact, Romania’s liberation campaign of 1940-1941, the Paris Peace Conference of 1946-1947 and the Peace Treaty between the Allied and Associated Powers and Romania.

This exhibition has been assembled thanks to the collaboration of the following institutions and people: the Ministry of Foreign Affairs of Romania, the Romanian National Archives, the National Library of Romania and the private collectors Valentin Mandache, Mădălin Ghigeanu, Diana Mandache, Lucreţiu Tudoroiu, Cristian Scăiceanu.

The event is accompanied by a 156 page catalogue, which for the first time details documents and images illustrating the upheavals and tragic border changes ofBessarabiasubsequent to dictates or treaties and protocols concluded at peace congresses and conferences, the inhabitants and places within this important geopolitical space. The documents exhibited were sourced from the National Museum of History ofRomania, the Archive of the Foreign Ministry, the National Archives, the State Archives of Turkey inIstanbul, the National Library of Romania and the private collectors already mentioned.

The historic sources presented at the exhibition “Bessarabia1812-1947. People, places, frontiers” endeavour to convey to the contemporary public, as is effectively and accurately possible, the portrait of the Romanians of Bessarabia, their daily universe over the last two centuries. Knowing the history of the Bessarabian Romanians, the natural and human landscape of the eastern province of old Moldavia is now more necessary than ever, in the light of the dramatic consequences of foreign domination inaugurated with the treaty of 1812, which resulted in the artificial division and alienation of the Romanians living on both banks of the river Pruth, the ignorance of their common roots of language, civilization and destiny.

Diana & Valentin Mandache

Read Full Post »

Older Posts »

%d bloggers like this: